Raluca (mama unui băiețel de 3 ani): „îi reamintesc copilului de fiecare dată că tatăl lui a murit. Da, folosesc aceste cuvinte, deși ele taie în carne vie mai ceva ca un cuțit proaspăt ascuțit. Taie în carne și în suflet și de fiecare dată când le rostesc îmi readuc aminte că el nu mai este, că noțiunea de tată nu este cu adevărat cunoscută de copilul meu și probabil nu va fi vreodată. Și oricât de tare ar durea, tai în carnea mea, în carnea lui, sperând ca pe viitor să nu ne mai doară atât de tare, să fie ceva cu care ne vom obișnui să trăim, ca mulți alții pe lumea asta. Mi s-a spus că sunt dură, că expun copilul la un adevăr prea dureros pentru el. Dar cum să îi dau speranțe, iar el să fie într-o continuă așteptare, așa cum era când tatăl lui zăcea pe un pat de spital, știind că acum sigur nu se va mai întoarce vreodată? Cum aș putea să mă uit în ochii lui și să îl mint cu bună știință, fiind convinsă că eu pentru el reprezint totul, iar el are încredere deplină în mine? Oare nu sunt datoare, mai ales că sunt singurul părinte alături de el, să fiu sinceră până la capăt? Să știe chiar de pe acum, că

oricât de grea, de urâtă va fi viața în viitor, eu voi fi mereu acolo să îl ajut,

dar mereu plecând de la sinceritatea absolută?”

Mirela: „fata cea mare știe că tati nu mai vine, dar cel mic încă îl așteaptă, spune că-i sus si trebuie să vină. De fiecare dată îi spun că e sus acolo si ne vede, trebuie să-l facem mândru de noi, să nu se supere, că el ne vede de acolo de sus.

Nu trece o oră fără să vorbim despre el.”

Aurelia: „După trei luni de la deces, i-am spus băiatului adevărul, pentru că mă întreba tot timpul unde e tato (așa îi spunea). Inițial îi spusesem că e la spital, apoi că e in Spania … iar după trei luni am zis că nu trebuie să-l mai mint… și într-o seară a început cu întrebările din nou, așa că i-am spus tot … a plâns 4 ore și a avut și mai multe întrebări: de ce s-a dus la Doamne-Doamne? Pentru că tata era un bun meseriaș și trebuie să mai repare și pe acolo câte ceva… Băiatul s-a obișnuit acum cu ideea, dar îi pronunță numele de 1000 de ori pe zi. La fată mă gândeam că o să mai crească și o să pună și ea întrebări, dar surpriză… de la Crăciun a început să întrebe

Unde e tata meu? când vine tata meu?

Îi spun că e la Doamne Doamne, dar nu stie noțiunea …  Și ea la fel în fiecare zi întreabă de tatăl ei. Merg cu ei la mormânt, fata ne vede poza de pe cruce și nu mai vorbește. Dar când plecăm spune PA mama, PA tata…”