A durat un an până să îmi fac curaj să merg într-o excursie cu oameni necunoscuți, dar mă bucur că mi-am depășit temerile. A fost o zi cu momente triste (de regret că nu e și soțul cu mine), dar și cu o ușurare că mai sunt încă în stare să fac lucruri pe cont propriu.

Credeam că o să mă simt vinovată că plec undeva fără soțul meu, de-asta am și amânat mult o ieșire. Nu știam dacă o să pot să mă simt relaxată într-un loc nou, departe de casă, dar am reușit. Iar copilul meu s-a bucurat să mă vadă râzând din nou și să se joace cu copii de aceeași vârstă, dar mai ales cu aceeași poveste ca a lui.

“Îmi doresc pentru fetele mele să călătorească, să aibă prieteni, să fie comunicative și să se bucure de copilărie chiar dacă mama lor nu mai este cu noi să ne îndrume, să ne bucurăm împreună. O excursie înseamnă pentru ele o consumare a energiei, iar pentru noi ca familie înseamnă o amintire foarte plăcută.”