Inapoi la Blog

Săptămâna conștientizării doliului la copii

În perioada 17–23 noiembrie 2025, cu prilejul Săptămânii Conștientizării Doliului la Copii, asociatia Exista viata după doliu lansează o campanie de informare și sensibilizare a publicului dedicată conștientizării doliului la copii și adolescenți
Cu ocazia acestei săptămâni, asociația a organizat vineri, 14 noiembrie, o conferință de presă la Biblioteca Metropolitană București, anunțând donarea a 100 de reviste „Între Dor și Viitor- Adolescența”, reviste ce se vor găsi în filiale bibliotecii în București. Revista adresează mai multe subiecte de interes pentru adolescenții care trec prin doliu. În cadrul conferinței, Lăcrămioara Ocunschi, președinta asociației, a anunțat lansarea de noi ateliere de intervenție în doliu la copii, precum și lansarea primului curs destinat cadrelor didactice și consilierilor școlari (Înțelegând doliul la copii) și lansarea unui atelier special ce contribuie la conectarea și trecerea mai lină prin doliu a părinților văduvi și copiilor lor.

În fiecare zi din săptămână sunt organizate evenimente pentru a contribui la sensibilizarea și informarea publicului larg.
– luni, 17 noiembrie- expozitie de carte la sediul Bibliotecii Metropolitane București.
– marți, 18 noiembrie ora 17.00- cerc lectura la Filiala Costache Negruzzi
– miercuri, 19 noiembrie ora 12.00- cerc lectura la Filiala Petre Ispirescu
– joi, pe 20 noiembrie ora 12- cerc lectura la Filiala Dimitrie Bolintineanu!
– vineri, 21 noiembrie, webinar „Ateliere de intervenție în școli” pentru susținerea copiilor îndoliați și suportul cadrelor didactice și consilierilor școlari.
– sâmbătă, 22 noiembrie, ora 09.00 – 14.00 – curs fizic „Înțelegând doliul la copii” pentru cadre didactice și consilieri școlari. Detalii aici  
– duminică, 23 noiembrie, ora 14.00 – 16.00 – atelier de conectare pentru părinți văduvi și copiii lor. Detalii aici.
Considerăm că Biblioteca Metropolitană București, prin rețeaua sa de filiale și prin rolul de spațiu deschis, sigur și educativ, este locul ideal pentru a aduce această campanie în mijlocul comunității. Biblioteca oferă contextul potrivit pentru dialog, reflecție și învățare emoțională, contribuind la crearea unei culturi a empatiei și sprijinului pentru copiii și adolescenții care trec prin doliu.” a declarat Lăcrămioara Ocunschi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi la Blog