VIAȚA ÎNAINTE

Familia noastră a avut până în 2012 4 membri: tata (Nicușor), eu, mama și sora mea cu 10 ani mai mică, cu care mă cert deseori. Părinții noștri s-au căsătorit în 1998. Noi locuim acum în Brăila, la curte.

VIAȚA DUPĂ

Tatăl meu avea 39 de ani în 2012 când a descoperit că are cancer în stadiul de metastază, când vindecarea are șanse minime. Și-a prelungit timpul alături de noi cu ajutorul veninului de scopion (1.000 lei pentru 2 ml), a făcut chimioterapie, fizioterapie, dar tot a chelit și se simțea tot mai rău.

În duminica de dinainte, era zi de votare, îmi amintesc că i se făcuse rău, nu mai putea să își țină capul și i-am făcut o limonadă (am încercat de-a lungul timpului fel de fel de tratamente experiențiale). Spre ora 23.00 mama a chemat salvarea. Neliniștea în casă a atins cote maxime, i-am auzit prin casă vorbind despre candele și pregătiri. Tata a ajuns in terapie intensiva cand aveam 12 ani și a murit când aveam 13 (joi, 14 iunie 2012, ora 12.00). Miercuri toți prietenii mă sunau să îmi spună La mulți ani, numai tata nu putea să îmi facă nicio urare! Iar joi mama a venit la mine și mi-a spus să fim tari și să rezistăm, pentru că suntem o familie. Și mi-am dat seama că murise. A fost depus la biserica. Am intrat doar sa il vad. Era in uniforma de politist. Sambata pe 16 a fost inmormantarea. La slujba nu am putut sa intru.

Mi-am promis că o să fiu tare, iar uneori mă închid în cameră și mă ascund. Dar în ultimii 3 ani s-au întâmplat cam multe, au murit un străbunic (în primăvara lui 2012 am fost la prima înmormântare din viața mea), apoi tata, străbunica (la înmormântarea ei am avut rol de dascăl), apoi fratele unui bunic, apoi tataia.

M-am maturizat: am invatat sa fac mancare, sa fac curat, sa nu mai spun tot ce gandeam (am realizat cat de rea e lumea). O ajut pe mama. Ne mai si certam. Ea are chef sa ma puna sa fac de toate, dar vreau sa si ies in oras. Dupa ce termin ce fac, mai gaseste ceva in plus de facut.

La școală am devenit mai serios, deși făceam mereu glume – iar oamenii au început să observe acest lucru. Ziua de naștere nu mi-am mai sărbătorit-o de atunci. E aiurea să fac petrecere, iar a doua zi să fie pomenirea. De cand nu mai e tata, totul din casa incepe sa se strice: aragaz, centrala, bicicleta, usi, televizor. Simt ca ceva ne impinge sa plecam din acea casă în care s-au întâmplat prea multe.

Am început să merg mai des la biserică. Treptat, după multe întâlniri cu oameni de treabă pe care i-am cunoscut acolo, am intrat în marea familie – toți preotii sunt tineri, pana in 40 de ani. M-au „adoptat” si pe mine, vorbim de toate, impartim totul, suntem “frati intru Domnul”. Biserica m-a ajutat sa trec mai usor, pentru că stând acolo si glumind sau lucrând mă țineam ocupat, ancorat in prezent.

Ma mai si distrez, nu doar casa si biserica, imi traiesc viata. Profit de tot ce gasesc bun in viata. Imi doresc ca totul sa fie bine si pentru mine si cei din jur (daca ei sunt fericiti, nu am motiv sa ma intristez; cand altii sunt tristi, si eu ma intristez)

Nu vorbesc despre tata, ca sa nu imi afle cineva slabiciunea si sa ma atace, sa o foloseasca impotriva mea. Lumea te ataca indiferent ce faci.

PLANURI DE VIITOR

Acum sunt în anul 2 la seminarul teologic (trec clasa a X-a, mai am 3 ani) în Galați, dar vin acasă cam o dată pe lună. Mama are 38 de ani și nu lucrează, dar va termina curând scoala postliceala la Ana Aslan in Braila. Ea are grijă de sora mea Evy trece clasa zero în toamna lui 2015. Acum, mama îmi face toate poftele, cu tata mereu mă certam, pentru că eu voiam ba un telefon, ba un cățel. Dar mi-e tare dor de certurile noastre.

Prietena mea e din Galati (suntem de aproape 3 luni împreună) și ne vedem în baza celor 18 ieșiri anuale la care am dreptul, joia și duminica.

Sunt un copil care are ganduri mari si se chinuie si lupta pentru ele. Mama nu are bani sa imi indeplineasca dorintele, simt ca trebuie sa lupt pentru fiecare banut. Financiar, uneori mai castig bani ca dascăl, la pomeni. Avem pensie de urmaș și uneori ne ajută și bunicii. Nu considerăm că este urgent să aduc eu mai mulți bani în casă, am stabilit că n-are rost sa ma chinui de acum cu munca, vreau sa mai profit de timpul asta, o să am timp să muncesc toată viața. Nu mă gândesc să plec din România. Cred că pot sa fiu fericit si cu 1000 lei, fericirea nu sta numai in bani, ci sa fii aproape de familie, nu la mii de kilometri.

În 2018 vreau sa vin in București la Facultatea de Teologie, să mă căsătoresc după absolvire și să devin preot. Sper să obțin o parohie la oraș. Mai întâi o să caut biserici în care să cânt. Vreau sa ajut lumea si sa ii incurajez sa treaca peste probleme. Chiar daca sunt mic, am sfaturi bune, pentru ca de atunci mi s-au intamplat multe necazuri mai mici. Nu vreau raul nimanui, desi am trecut prin multe.

Nu mă preocup foarte mult pentru viitorul meu. Știu ce vreau, dar sunt relaxat.

Sfaturile mele pentru cineva ca mine:

Sa nu renunti, sa te gandesti la viitorul tau, ce vrei sa faci, nu sa clachezi, sa nu te gandesti ca e sfarsitul lumii si ca s-a terminat totul
Fiecare necaz in viata e cu un rost, Dumnezeu l-a dat ca sa te intareasca, doar celor care pot sa il duca
Alti oameni au avut mai multe necazuri si tot le-au depasit. „
Pentru cei care nu au pierdut pe nimeni si se cearta cu parintii: sa se gandeasca ca unii si-ar dori sa aiba parintii alaturi