De ce își ascund copiii durerea? -articol scris de Alexandra Postelnicu, psihoterapeut centrat pe emoții

Doliul este o experiență profundă și copleșitoare pentru oricine, însă pentru copii, această trăire are un caracter aparte. Spre deosebire de adulți, copiii nu au încă instrumentele emoționale și cognitive necesare pentru a înțelege complet ce înseamnă pierderea unei persoane dragi. Deși intensitatea durerii lor nu este mai mică, exprimarea acesteia variază în funcție de vârstă și de nivelul de dezvoltare.

Pentru un copil, moartea înseamnă mai mult decât absența cuiva: reprezintă o bulversare a sentimentului de siguranță și o zdruncinare a lumii așa cum o cunoșteau. În încercarea de a înțelege această realitate nouă, mulți copii își construiesc propriile explicații, care sunt adesea încărcate de vinovăție sau confuzie. În tăcere, pot ajunge să-și atribuie responsabilitatea pierderii, considerând că gândurile sau acțiunile lor au cauzat moartea.

Totuși, durerea copiilor rămâne adesea invizibilă. Un zâmbet, o joacă sau o aparentă detașare pot ascunde emoții adânci, pe care ei le maschează fie din teama de a nu fi înțeleși, fie din dorința de a-i proteja pe cei din jur. Acest articol explorează de ce copiii aleg să își ascundă suferința și cum îi putem ajuta să o exprime, oferindu-le un sprijin în procesul lor de vindecare.

Copiii și mecanismele lor de protecție emoțională

Copiii trăiesc într-un univers plin de întrebări și nesiguranțe, iar pierderea unei persoane dragi poate zgudui acest univers până la temelii. În multe cazuri, copiii nu își verbalizează durerea, deși aceasta există și îi afectează în mod profund. Atunci când experiența pierderii este copleșitoare, mulți copii se retrag în tăcere pentru a-și proteja echilibrul emoțional, adesea neștiind cum să exprime sau să înțeleagă ceea ce simt. Conform lui J. William Worden, în cartea sa „Grief Counseling and Grief Therapy” (2018), copiii adoptă mecanisme de apărare pentru a face față durerii, de la negare la evitarea emoțională, deoarece aceștia nu au încă instrumentele psihologice pe care adulții le-au dezvoltat.

Copiii mici, de exemplu, pot părea că nu înțeleg ce s-a întâmplat, continuând să se joace sau să pună întrebări care par „nepotrivite” pentru gravitatea situației, cum ar fi „Când se întoarce mami?” Acesta nu este un semn al lipsei de suferință, ci un mecanism natural prin care încearcă să proceseze o realitate care îi depășește.

Pe măsură ce cresc, copiii încep să înțeleagă mai bine ce înseamnă moartea, dar confuzia persistă. În acest proces, ei își creează teorii proprii despre pierdere. Lipsa de explicații clare sau emoțiile adulților din jur îi pot face să se simtă responsabili. De exemplu, un copil poate crede că moartea unui părinte a fost cauzată de o ceartă, un comportament „rău” sau chiar de o dorință exprimată într-un moment de furie. Aceste gânduri devin poveri tăcute, ascunse în spatele unui comportament „cuminte” sau al unei aparente normalități.

În alte cazuri, copiii aleg să-și ascundă durerea din dorința de a-și proteja părinții sau pe cei dragi. Ei observă suferința celor din jur și se tem să nu adauge la povara acestora. De aceea, se retrag în tăcere sau își canalizează emoțiile spre alte activități, cum ar fi joaca, studiul sau relațiile cu prietenii.

Copiii își pot ascunde durerea în perioada de doliu din mai multe motive, care țin de vârsta lor, modul în care înțeleg pierderea, dar și de contextul familial și cultural. Printre motivele frecvente se numără:

1. Protecția adulților: Copiii simt adesea că trebuie să fie „puternici” pentru a nu-i împovăra pe adulți, mai ales dacă observă că părinții sau alte persoane apropiate sunt deja foarte afectate de pierdere. Ei pot ascunde durerea pentru a „proteja” familia.
2. Confuzie sau neînțelegerea conceptului de moarte: În funcție de vârstă, copiii pot avea dificultăți în a înțelege ce înseamnă moartea. Uneori, nu știu cum să exprime ceea ce simt sau nu realizează pe deplin caracterul definitiv al pierderii.
3. Rușinea sau teama de a fi diferiți: În mediile sociale, copiii pot evita să-și arate durerea de teama de a fi percepuți ca vulnerabili sau diferiți de colegii lor, mai ales dacă colegii lor nu trec printr-o situație similară. Această teamă de a fi percepuți ca „altfel” îi poate determina să își reprime sentimentele și să încerce să se comporte „normal”.
4. Lipsa vocabularului emoțional: Mulți copii nu au încă abilitatea de a identifica și exprima emoțiile complexe, cum ar fi tristețea profundă, vinovăția sau furia. În schimb, pot manifesta aceste emoții prin comportamente, cum ar fi retragerea, agitația sau chiar rebeliunea.
5. Modelarea comportamentului adulților: Dacă adulții din jurul lor nu își exprimă deschis durerea sau își reprimă emoțiile, copiii pot învăța să facă la fel, crezând că aceasta este „normalitatea”.

Semnele durerii ascunse

De multe ori, adulții pot interpreta greșit reacțiile copiilor, confundând suferința ascunsă cu lipsa acesteia. Iată câteva semne care pot indica faptul că un copil își ascunde durerea:

1. Schimbări în comportament: Retragerea din activitățile preferate, izbucnirile de furie sau dificultățile de concentrare pot semnala o durere nerezolvată.
2. Somatizarea: Copiii pot exprima durerea emoțională prin simptome fizice, precum dureri de stomac, de cap sau oboseală excesivă.
3. Regresia: Un copil care pare să revină la comportamente dintr-o etapă anterioară, cum ar fi suptul degetului sau teama de a dormi singur, poate încerca să găsească confort în fața durerii.
4. Tendința de a evita subiectul: Dacă un copil schimbă rapid subiectul când se discută despre persoana pierdută sau pare să evite orice amintire legată de aceasta, poate fi un semn că își ascunde suferința.

Cum îi putem ajuta să își exprime durerea?

1. Creează un spațiu sigur pentru conversație
   Copiii au nevoie de un mediu în care să simtă că pot vorbi despre emoțiile lor fără să fie judecați. În loc să insiști cu întrebări directe, oferă-le ocazia să se deschidă prin fraze simple, precum: „Sunt aici pentru tine, oricând vrei să vorbim.”
2. Fii un exemplu de vulnerabilitate
   Împărtășindu-ți propriile sentimente într-un mod sănătos, îi arăți copilului că este în regulă să fie trist, confuz sau furios. Acest modelaj le oferă permisiunea de a-și exprima propriile emoții.
3. Folosește limbajul creativ al copiilor
   Jocurile, desenul sau scrierea unui jurnal sunt moduri prin care copiii își pot exprima emoțiile indirect. De exemplu, un desen simplu despre o amintire cu persoana pierdută poate dezvălui gânduri și sentimente profunde.
4. Asigură-i că durerea lor este validă
   Copiii au nevoie să audă că ceea ce simt este firesc. Spune-le că fiecare persoană trăiește durerea diferit și că nu este greșit să fie triști, speriați sau furioși.
5. Oferă stabilitate și rutină
   Într-o perioadă de haos emoțional, rutina zilnică poate oferi un sentiment de siguranță și control. Asigură-te că au parte de structuri clare și de prezența unor adulți de încredere.

Copiii nu au nevoie să fie „curajoși” sau „puternici” în fața pierderii. Au nevoie să fie văzuți, ascultați și sprijiniți în moduri care le respectă ritmul unic de a face față durerii.

Prin răbdare, înțelegere și disponibilitate, putem transforma tăcerea lor într-un dialog sincer și plin de compasiune. Iar acest proces nu le oferă doar alinare, ci și resursele emoționale de a deveni rezilienți în fața provocărilor vieții.

Articol scris Alexandra Postelnicu, psihoterapeut centrat pe emoții

Articolul face parte din campania de informare și conștientizare a doliului la copii, campanie inițiată de asociația Există viață după doliu.
Te invităm să susții prin donații programele pe care asociația le desfășoară pentru copii și adolescenți (intalniri individuale, intalniri de grup fizice si online, iesiri și evenimente de socializare cu alti adolescenți care trec prin doliu, tabere si excursii) .
Contribuie și tu cu o donație directă aici!