Petrecerile vesele și aglomerate n-au prea fost niciodată „my thing”, nu mi-a plăcut să primesc cadouri și să fiu în centrul atenției pentru o treabă așa banală precum împlinirea unei anumite vârste. Pentru premiul I sau 10 în teză, astea da 🙂

Nu mă laud, dar, de când mă știu, am avut un nivel de empatie mai mare decât alți oameni pe care îi cunosc.

Practic, de mică plângeam cu toată lumea care plângea (nu prea conta motivul). Această empatie s-a accentuat în 2009, când a murit tata. Atunci am vrut să dau un sens pierderii lui, să nu fi fost chiar în zadar. Și mi-am zis așa în mintea mea de la 25 de ani:

„Poate că Dumnezeu l-a luat pe tata ca eu să pot ajuta alți copii care își pierd părinții mult prea devreme”

… Hm… sună un pic SF, de acord. Dar așa m-am mobilizat să fac ceva în amintirea lui, ceva ce sigur i-ar fi plăcut și pentru care ar fi fost foarte mândru de mine.

Astăzi subiectul care mă sensibilizează cel mai tare sunt poveștile de familii devastate de o moarte care, în principiu, n-avea ce să caute acolo. N-avea EA ce să caute între niște oameni tineri și îndrăgostiți care aveau mii de planuri împreună. N-avea EA ce să caute între un copil și mama lui care a luptat până în ultima clipă să trăiască pentru a nu-l lăsa singur într-o lume … well, plină de oameni de tot felul, unii mai buni, alții mai puțin buni.

Iar de când s-a născut fiica mea, mi-a încolțit un pic și mie teama asta că s-ar putea întâmpla ceva cu mine care i-ar lăsa fiicei mele moșternire doar o grămadă mare de dor cu care n-ar ști ce să facă și oricum ar fi o povară mult prea mare pentru un copilaș.

Slavă Domnului, sunt bine, sănătoasă și am o mie de motive să fiu fericită de ziua mea! Și o mie de prieteni 🙂

Dar simt că trebuie să dezvolt în continuare această frumoasă comunitate de sprijin pe care am numit-o Asociația „Există viață după doliu!” și care este fix pentru toată lumea care a trecut sau va trece prin situația asta. Am construit în acești 8 ani ceva dincolo de „Doamne ferește să mi se întâmple mie!”. Am construit o comunitate cu zeci de oameni care se ajută reciproc să refacă vieți date peste cap de o tragedie personală și familială, cu ecouri în societate. Durerea nu e o umbrelă care poate fi lăsată la intrarea în clădirea unde lucrezi sau unde înveți. Pierderea te schimbă și e bine pentru noi toți să fie o dezvoltare/creștere personală, nu o îmbolnăvire sau o cădere psihică majoră.

Așa că de ziua mea vă încurajez să vă lăsați și voi inspirați de dorul meu sau de propriul vostru dor!

O excursie de o zi costă între 100 – 150 lei / copil

mai detaliat: 10 lei transport cu autobuz + 50 lei masa de prânz + gustare și apă + 50 lei acces la obiectivele turistice și recreative.

Ziua mea e pe 26 aprilie, puteți dona oricând până atunci. Donați 10, 50 sau 100 lei (cât vreți voi) și țineți cont că acești copii s-au înscris deja, deci se așteaptă să meargă în aceste excursii! (aici m-am grăbit eu un pic, dar am încredere în voi 🙂 )

Următoarele excursii le găsiti aici: www.planurideviitor.ro/evenimente. Am ales Sinaia și Brașov ca să fie relativ aproape de București (să fie fără cazare, deci cu costuri mai mici), să fie la munte, să fie locuri celebre, bune pentru cultura generală a copiilor. Mergem cu trenul pentru că e (încă) distractiv (urmărim știrile pe tema infrastructurii …). Fiecare copil vine însoțit de un adult care îl iubește. În fiecare excursie merg 1-2 voluntari ai asociației (care fac asta exclusiv din bunătatea inimii lor, complet necondiționat) – e nevoie de cineva care să spargă gheața, să îndrume și să facă poze frumoase 🙂

Orice copil care a pierdut un părinte poate participa 

Gratuitate 100% este pentru familiile vulnerabile din punct de vedere financiar (părinte singur care nu lucrează sau are mulți copii în grijă sau alte situații limită). Familiile stabile financiar plătesc 50% din costul real (dă un plus de încredere în sine și dezvoltă comunitatea).

Cine va participa în excursii: 

• copilul de 16 ani care nu a mai fost plecat nicăieri în ultimii 3 ani, de când au aflat că tata e bolnav, apoi au sperat că nu e așa grav și au căutat soluții, au cheltuit toate economiile familie, s-au împrumutat. Tata nu mai e, dar datoriile da …
• surorile care de 4 ani s-au închis în ele și mamei nu îi place cât de triste par adesea și cât de puțin se distrează în comparație cu alți copii. Consilierul școlii le-a ajutat cât a putut, iar mama ar face orice ca fetele ei să își trăiască mai frumos copilăria
• copilul de 5 ani care nu își mai amintește deloc chipul mamei, pentru că avea doar 8 luni când ea s-a dus. Tatăl este copleșit de întrebări la care nu știe ce să răspundă, pentru că el însuși se întreabă zilnic „De ce ea?”
• copilul de 10 ani care și-a pierdut mama acum 8 ani și tatăl acum 6 luni, iar acum este în grija mătușii.
• frații de 10 și 12 ani care de 2 ani ascultă muzică numai la căști de teamă că mama se va supăra pe ei că se distrează „așa devreme” după pierderea tatălui. În timp ce mama își face griji pentru ei fiindcă nu se mai aude muzică în casă…
• copilul care nu mai vrea să meargă la școală pentru că toți copiii îl privesc cu milă sau fac glume proaste despre mama lui

Și mulți alți copii cu viețile întoarse pe dos și în căutarea unui sens!

Avem 2 canale prin care puteți dona:

1. Online cu cardul (comisionul este zero pe linkul de mai jos)

https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Copilarie-cu-bucurie–35-de-excursii-gratuite

1. Virament bancar – donația voastră vă rog să o faceți cu descrierea „La multi ani, Mihaela” ca să știu cu ce ocazie ne-am (re)întâlnit. Și vă mai rog să îmi trimiteți și o urare personală pe email (mihaela @ planurideviitor.ro) sau pe Facebook, în care să îmi lăsați datele voastre de contact. Pentru că vreau neapărat să vă țin la curent cu poze și (po)vești frumoase despre familiile pe care le-am ajutat împreună să treacă mai ușor prin perioada de doliu.

Asociația “Există viață după doliu”
CIF: 29536482
Cont IBAN: RO15RNCB0048125941770001, deschis la BCR – Banca Comercială Română

Vă mulțumesc foarte mult!

Mihaela