Inapoi la Blog

Și în 2019 învățăm să trăim cu dorul – în Tabăra Dorului

Mai e puțin până la Tabăra Dorului – edițiile 6 și 7! Suntem bucuroși să putem continua tradiția începută cu mari, mari emoții în 2013, când nimeni în România nu mai făcuse o tabără de acest tip – sprijin intensiv, empatic, profesionist timp de 4 zile pentru familiile tinere care au aflat prea devreme ce mult doare moartea partenerului de viață, respectiv a unui părinte.

Până acum, 50 de familii monoparentale îndoliate au beneficiat de sprijinul nostru gratuit prin intermediul acestor tabere minunate. Majoritatea sunt copii care cresc fără tată, dar cu dragostea infinită a mamelor care și-au dat seama (din timp) că e obligatoriu să aibă grijă de sănătatea lor psihică, să ia o pauză de la durere și stres zilnic, pentru a-și încărca bateriile. Toți copiii spun că își doresc ca mama lor să redevină zâmbitoare, veselă și plină de energie, iar aceste lucruri nu pot fi obținute decât spunând „STOP LUME”! „Acum respir profund, accept să fiu ajutată, vreau să îmi spun povestea și să îmi fie auzită durerea și recunoscute lacrimile. Vreau să aud că alții au reușit să fie fericiți după tragedie și accept că sunt doar un om și că mă voi îmbolnăvi dacă nu mă îngrijesc!”

Așadar, în fiecare vară, Asociația „Există viață după doliu!” și partenerii noștri ne străduim să oferim cea mai frumoasă experiență terapeutică posibilă pentru 8-9 familii (per eveniment) care nu se cunosc, dar vin laolaltă cu încredere și speranță. Participarea este gratuită, întrucât puține familii cu un părinte singur și 1-2 sau mai mulți copii în grijă și-ar permite costul de 2.500 lei pentru aceste zile vindecătoare.

Mulțumim partenerilor din 2019 pentru umărul pus la buna desfășurare a acestor 2 ediții din luna august 2019:

Fundația Sensiblu, Dohu Consulting, Comilga Suceava, Z Spot Media, Despăgubiri RCA, Mokko -atelier de meșteșugărit

Mulțumim tuturor donatorilor individuali care au contribuit cu donații din buzunarul propriu, prin următoarele canale:
– platforma https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Tabara-Dorului
– evenimentul caritabil din decembrie 2018
– licitația online de bijuterii de argint caritabile

Împreună reușim să facem mai ușoare și mai frumoase viețile celor 17 familii care vor participa în august la Tabăra Dorului, în Predeal la Pensiunea Rotonde, alături de psihoterapeut Iulia Savos și psihoterapeut Ramona Gâlcă.

Am auzit că sunt oameni care nu cred că această tabără e reală și „pe bune” … e de înțeles, fiindcă e unicul eveniment de acest gen și participanții beneficiază gratuit de cazare, masă, servicii de psihoterapie (din păcate, noi românii suntem obișnuiți să fim păcăliți și în defensivă). Dar vă asigurăm că totul e 100% adevărat, iar recunoașterea o avem încă de la prima ediție – când proiectul a fost recunoscut în cadrul Galei Societății Civile.

 

 

 

 

 

Mulțumesc din suflet tuturor celor care se implică pentru ca Tabăra Dorului să își continue tradiția și să dea Dumnezeu să ajungem la și mai multe ediții în fiecare an, pentru că sunt multe familii care au nevoie de sprijin!

Mihaela Ioanițoaia
organizator Tabăra Dorului și fondator al Asociației „Există viață după doliu”

Comments (2)

  • Elena Reply

    Aveți și programe pentru părinte văduv care și-a pierdut și copilul?

    1 noiembrie 2019 at 1:36 pm
    • mihaela Reply

      Imi pare extrem de rau sa aud despre aceasta dubla pierdere … va trimit acum un mesaj pe email cu privire la serviciile noastre de sprijin… Multumesc!

      3 noiembrie 2019 at 9:44 am

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi la Blog