Nu am auzit niciodată un cântec săltăreț despre dor, în afară de cazurile în care ”Dorul” este numele generic atribuit celui drag aflat departe, dar care cu certitudine se va întoarce.
Englezii nu se mândresc cu un cuvânt care să surprindă exact același sentiment, dar se mândresc cu muzica lor binecunoscută. Și aici, ”longing” sau ”missing” răsună în tonalități minore.
A pierde o parte din tine nu înseamnă a nu te mai ridica niciodată, a nu mai escalada, a nu mai răspunde la provocări sau a nu mai provoca la rândul tău, așa cum a pierde un membru al corpului nu înseamnă neapărat o sentință a porților închise. Cred că, de bună seamă, așa pare la bun început, când durerea e acută, când și apropierea de locul dureros poate duce la anticiparea durerii atingerii, drept pentru care respingem tot și pe toți.
E suficient, însă, să ne uităm în jur și să-i vedem pe cei fără brațe, fără picioare, fără văz și fără auz cum ating performanțe surprinzătoare și ne depășesc adesea pe cei care aspirăm către aceleași înălțimi, având deplinătate trupească. Astfel, există pictori care pictează cu gura mai bine decât mine și șoferi care șofează cu picioarele, pe când eu nu am curaj să șofez nici ca majoritatea șoferilor. Există femei fără brațe care zilnic își aplică machiaj. Eu, însă, consider că ar fi prea obositor.
Mergând pe același principiu, există suflete îndoliate care cântă, dansează, râd în hohote, alină și îmbrățișează ca și cum toată lumea ar fi a lor. Poate ea chiar este: lumea lor s-a micșorat peste noapte și așa va rămâne multă vreme. Poate că înainte nu puteau să o cuprindă, dar acum pot. În absența Nepătrunsului, restul a devenit o bagatelă.
Nu-i admirăm pe acești oameni în egală măsură pentru că nu vedem partea din ei care e lipsă! Ei o văd, însă, o conștientizează și o onorează cum știu ei mai bine.
În lumina lor adesea ne încălzim și noi. De durerea lor adesea ne depărtăm, așteptându-i să revină la normal, (pentru că am văzut că pot).
În doliu, adesea cei ce nu se văd îți sunt mai aproape decât cei ce se văd.
În doliu vezi oamenii cu alți ochi.
Împreună vom scutura mâna celor care ne întretaie cărările în perioada de după pierdere.
Sunt Gabriela și vă invit să-i cunoașteți pe extratereștrii care încearcă să intre în contact cu cei de pe Planeta Dor.