Pe Planeta Dor, însă, sunt și oameni practici, cu picioarele pe pământ atât de bine plantate încât nu par să poată face măcar un pas spre tine. Acești oameni cunosc legea, cunosc situația economică pe care s-ar putea să o privești și tu cu alți ochi în curând și cunosc și servicii care există și de care, probabil, mulți încă nu știu.

Pe de altă parte, par reci și inabordabili. Lacrimile care îți curg pe obraz ție, împotriva voinței tale, pe ei nu par să-i atingă. Își văd de treaba lor, îți pasează hârtii, îți notează informația esențială, pe care va trebui să o ții minte, pe bucățele de hârtie, pentru că te citesc și văd că vei uita repede unele detalii.

Când mă gândesc la ei, îmi amintesc de o scenă dintr-un film foarte drag mie și foarte util pentru copiii care parcurg perioada de doliu. Întâmplarea face că acest film a ajuns pe marile ecrane cam la un an după prima pierdere din viața noastră. Se numește ”Imperiul magic al domnului Magorium.”

Majoritatea personajelor din film sunt pline de creativitate și pun tot sufletul în a-i convinge și pe cei din jur că viața trebuie văzută prin ochi de copil și că grijile n-au ce căuta în ea. Majoritatea, cu excepția contabilului, care se tot ține după unul și altul ca să le aducă la cunoștință situația dezastruoasă a firmei. Cu toate că firul narativ ne conduce spre a-l ignora pe contabil cu toate preocupările lui, la un moment dat se poartă o discuție pentru a se ajunge la un numitor comun. Atunci contabilul explică: ”Așa știu eu să iubesc oamenii! Am grijă de chitanțele lor, pentru ca ei să poată să trăiască facă griji, așa cum le place.”

A fost momentul în care am înțeles că, cu toate că am vrea din răsputeri să-i ocolim pe acești oameni, atâta vreme cât ei știu ce fac, s-ar putea să ne prindă bine să ne intersectăm cărările cu ei măcar din când în când.

Mi-amintesc de prima vizită notarială pe care am avut-o de făcut curând după decesul soțului. Mă agasa formalismul instituției, faptul că trebuia să aștept alături de oameni care, deși precis erau ocupați și ei, aveau o viață logică la care să se întoarcă. Era extraordinar de agasant să ofer detalii, să privesc acte atât de noi și imaculate, unele alături de altele: certificatul de deces alături de patru certificate de naștere, dintre care două aproape la fel de noi: doar cu 2 luni mai vechi. În tot acest răstimp, personalul din birou, atât notarii, cât și secretarele, parcurgeau totul cu un automatism enervant, de jucărie chinezească.

După întocmirea actelor mi s-a spus la fel de monoton: ”unitatea noastră nu percepe taxă pentru astfel de documente. Sănătate multă!”

Am protestat. Am insistat. Nu voiam sa pășesc pe drumul actelor de caritate atâta vreme cât simțeam că mă descurc foarte bine. Și, totuși, angajații biroului unde toți se mișcau mecanic evaluaseră corect, pe baza datelor, unde pot interveni cu un gest de încurajare într-o multitudine de hârțoage și-ntr-o mare de durere.

Am plecat pe gânduri. Eram impresionată. În fața notariatului se afla un birou xerox. M-am oprit să fac câteva copii la mulțimea de acte noi care aveau să îmi umple mapele de atunci încolo în fiecare voiaj, la fiecare înscriere a copiilor la cursurile ulterioare și cam în toate momentele importante din viața noastră. Domnișoara de la xerox mi-a făcut copiile, trăgând cu coada ochiului – din nou, enervant – către actele pe care le copia. La sfârșit mi-a spus: ”Nu costă! Am adus eu azi niște hârtie de-acasă pentru ceva ce aveam eu de tipărit. Sunt cadou de la mine.”

Am zâmbit. Unii oameni nu știu să își arate sentimentele. E o problemă. Totuși, probabil că ei înșiși sunt conștienți de problema respectivă – și poate chiar nu le place să fie așa –  și de aceea aleg să tacă. Alții, în locul lor, ar vorbi; și cine știe ce ar spune?

Dacă te-ai întâlnit cu acest extraterestru pe Planeta Dor, pe care te-ai mutat de curând, fă un mic efort de a accepta că și el e curios față de tine și, dincolo de aparențe, își dorește foarte mult să te cunoască. S-ar putea să-ți fie vecin. Chiar dacă nu ți-e, o să te mai întâlnești cu el. Lasă-l să te iubească așa cum știe el, chiar și cu vraful de hârțoage în brațe, pentru că nu veți petrece mult timp alături oricum. Ține-l minte și recomandă-l mai departe! Nu ești singur. Din păcate, mai sunt mulți ca tine, pe care îi vei cunoaște, îi vei înțelege și îi vei iubi.

Sunt Gabriela și vă invit să-i cunoașteți pe extratereștrii care încearcă să intre în contact cu cei de pe Planeta Dor