Florile funerare- legătura dintre cele două lumi
În inimile noastre, știm cu toții că moartea face parte din viață și este, de fapt, cea care dă sens existenței, amintindu-ne cât de prețios este fiecare moment.
Cu toate acestea, pierderea unei persoane dragi este, incontestabil, cel mai trist eveniment, trezește o varietate de sentimente la intensitate maximă, cel mai puternic fiind regretul.
Regretăm că nu am mai avut ocazia de a transmite animite mesaje, gânduri sau emoții.
De aceea, florile funerare au fost desemnate legătura dintre cele două lumi, prin intermediul acestora având loc, simbolic, “o ultimă conversație”. Fiecare floare din aranjamentul funerar are o semnificație aparte, poartă un mesaj unic.
Trandafirii
În general aceste flori sunt simbolul iubirii absolute, alegerea lor ca omagiu pentru o persoană trecută în neființă garantează că cel drag va ramane mereu prezent în inima noastră. Cei albi sunt un semn al purității, nevinovăției, sincerității, cei roșii demonstrează iubirea, iar cei galbeni prietenia, admirația, respectul.
Garoafele
Garoafele semnifică prietenia, iubirea și atașamentul pentru cel care a părăsit această lume. Cele mai potrivite sunt garoafele roșii ce simbolizează renașterea și nevinovăția.
Crinii
Sunt denumiți și florile regalității, iar în coroana funerară semnifică un respect deosebit pentru persoana decedată, de obicei pentru oamenii ce au avut funcții importante în societate sau au fost mentorii noștri. Această floare, în plan religios, reprezintă invitația în Împărăția Raiului a sufletelor rătăcite.
Gerbera
Sensibilitate, tristețe, nevinovăție sunt cuvintele care definesc prezența acestor flori în jerbe sau coroane funerare.
Indiferent de mesajul care dorește să fie transmis, Florăriile Magnolia prin aranjamentele funerare doresc să ușureze trecerea prin perioada de doliu, atât pentru familia decedatului, transmițând condoleanțe, cât și pentru fiecare dintre noi, reușind să transmitem un ultim mesaj persoanei care a traversat această lume.
Lasă un răspuns